Selectează o Pagină

selectați limba

Cereți guvernului să ia o poziție clară împotriva propunerilor ideologice ale Organizației Mondiale a Sănătății și să construiască o coaliție internațională, care să solicite OMS să revină la obiectivele sale inițiale.

 Doamnelor și domnilor,

Organizația Mondială a Sănătății, fiind una dintre agențiile Organizației Națiunilor Unite, ar trebui, în principiu, să fie un organism specializat, nepărtinitor, care oferă expertiză medicală și sprijină țările în ceea ce privește politica de sănătate. Ar fi dificil să nu recunoaștem numeroasele realizări ale acestei instituții, inclusiv în lupta împotriva focarelor de boli contagioase.

Cu toate acestea, am observat, în ultima vreme, cu deosebită îngrijorare, exemple tot mai frecvente de ideologie dăunătoare, prezentate în documentele redactate de OMS. În special, un impact considerabil au avut eliminarea transsexualismului din lista de tulburări a organizației și formularea ghidurilor de sexualitate umană, sub presiunea ideologică a activiștilor LGBT.

Este suficient să subliniem standardele extrem de controversate referitoare la lecțiile de educație sexuală, care afirmă că copiii de patru ani trebuie învățați despre masturbare, copiii de șase ani, despre consimțământul sexual, iar copiii de nouă ani, despre primele experiențe sexuale și orgasme.

Mai mult decât atât, politicile controversate ale OMS nu se limitează la educația sexuală vulgară și la ideologia de gen. Multe dintre documentele agenției, redactate în ultimii ani, promovează în mod direct avortul ca „drept reproductiv” și recomandă accesul larg la avort, inclusiv posibilitatea avortului făcut acasă.

Pandemia actuală de coronavirus a creat motive noi pentru a pune sub semnul întrebării temeinicia constatărilor OMS. Neîncrederea tot mai mare față de OMS este evidențiată, printre altele, de decizia președintelui american Donald Trump de a suspenda finanțarea organizației, la 15 aprilie a.c.

Până la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, OMS a susținut, împreună cu autoritățile chineze, că nu există nicio dovadă de răspândire a virusului SARS-CoV-2, în rândul populației. Acest lucru a fost fals, în mod evident, și a condus la o mare pierdere a încrederii în această agenție.

Mai îngrijorător este faptul că, împreună cu alte agenții ale ONU, OMS exploatează pandemia pentru a promova avortul.

În documentele oficiale ale OMS, se afirmă că drepturile sexuale și de reproducere, împreună cu accesul la avort, constituie o problemă de sănătate publică, amenințată de pandemia de coronavirus. După cum a publicat pe site-ul său, OMS susține că femeile pot „juca un rol important în protejarea propriei sănătăți”, motiv pentru care ar trebui să recurgă la „auto-îngrijire”. Pe lângă spălatul mâinilor, „auto-îngrijirea” ar trebui să includă avortul medical, la domiciliu. OMS a elaborat deja instrucțiuni cu privire la această chestiune, în 2019, în „Ghidul său privind intervențiile de auto-îngrijire pentru sănătatea sexuală și reproductivă”.

Experții sunt în unanimitate de acord că avortul medical, făcut acasă, implică un risc de hemoragie și prezintă un pericol considerabil pentru sănătatea femeilor. Totuși, în toiul pandemiei, OMS susține această soluție, mai mult, sugerând că mamele ar trebui să-și auto-administreze medicamentele pentru avort și astfel să-și ucidă copiii nenăscuți, fără supravegherea unui cadru medical.

OMS consideră că facilitarea cât mai largă a avortului, în timpul pandemiei, este de o importanță egală, de exemplu,  cu protejarea femeilor însărcinate și că legalizarea avortului ar fi „cheia” pentru protecția sănătății femeilor.

Dispozițiile dreptului internațional și concluziile la care s-a ajuns, în cadrul celor mai importante conferințe coordonate de ONU la Cairo (1994) și la Beijing (1995), indică în mod evident că avortul nu poate fi considerat niciodată drept mijloc de planificare familială. Convenția privind Drepturile Copilului – documentul care a fost ratificat până în prezent de cele mai multe țări din lume – precizează direct, în preambulul său, că fiecare copil are nevoie de îngrijire atât înainte cât și după naștere.

Îngrozitor este și faptul că documentele ONU permit ca fondurile destinate combaterii COVID-19 să fie utilizate pentru a promova idei controversate. Acestea includ așa-numitele „drepturi sexuale și de reproducere”, inclusiv avortul (contrar dreptului internațional).

În ciuda numeroaselor eforturi pozitive ale OMS, acțiunile sale recente au dus la pierderea atât a finanțării, cât și a încrederii publicului. Aceasta înseamnă că există mai puține oportunități concrete de a răspunde amenințărilor pentru sănătatea publică. În mijlocul unei pandemii, o astfel de strategie este într-adevăr un motiv de îngrijorare considerabilă.

Având în vedere acest lucru, este important să cerem guvernului României să formuleze propuneri specifice privind modul în care OMS ar trebui să își schimbe cursul, ca să revină la obiectivele sale inițiale. De asemenea, cerem guvernului să se implice în construirea unei coaliții internaționale, care să urmărească acest obiectiv.

Organizația Mondială a Sănătății ar trebui să primească un mesaj clar. Nu există niciun acord de utilizare a mandatului său pentru a impune țărilor din întreaga lume propuneri ideologice, care subminează drepturile fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul la viață. Este inacceptabil ca această instituție să urmărească soluții ideologice, sub pretextul combaterii pandemiei, promovând uciderea copiilor prin avort, o practică ce duce la milioane de decese prenatale și la un risc mai mare pentru viața și sănătatea femeilor.

Acesta este motivul pentru care vă încurajez să semnați petiția. Acesta este apelul nostru către guvernul României, care ar trebui să solicite în mod hotărâtor ca OMS să revină la obiectivul său inițial de a proteja sănătatea tuturor oamenilor, inclusiv a celor nenăscuți!

Doar o acțiune comună și hotărâtă, în special la nivel internațional, poate contracara presiunea puternică a extremei stângi, a cărei agendă politică include influențarea Organizației Mondiale a Sănătății!

Cu stimă,

Obiectăm față de cerințele ideologice ale OMS!

Stimate domnule prim-ministru al României,

Observăm cu deosebită îngrijorare că Organizația Mondială a Sănătății implementează, treptat și într-o măsură tot mai mare, o agendă politică de extremă stânga.

OMS a susținut din ce în ce mai îndrăzneț propunerile de a răspândi cât mai pe larg  avortul la nivel global, de a promova educația sexuală vulgară și de a contesta rolul părinților în creșterea copiilor lor. În același timp, această organizație nu își îndeplinește îndatoririle, așa cum demonstrează clar criza pandemiei COVID-19, cu care ne confruntăm astăzi.

În ultimul timp, au provocat tot mai multe motive de îngrijorare informațiile, prin care Organizația Națiunilor Unite și, în special, Organizația Mondială a Sănătății, încearcă să facă obișnuită în întreaga lume practica criminală de ucidere a copiilor nenăscuți prin avortul medical.

Obiectăm cu tărie faptul că, deși avortul medical provoacă moartea unei ființe umane în prima etapă a vieții sale și reprezintă, în continuare, o amenințare pentru viața și sănătatea femeilor, OMS recomandă ca acesta să fie auto-administrat de femei acasă, fără supravegherea unui cadru medical.

Este inacceptabil ca o organizație al cărei scop inițial este coordonarea cooperării internaționale în domeniul sănătății și combaterea bolilor contagioase (Articolul 2 din Constituția Organizației Mondiale a Sănătății), să-și dedice o parte considerabilă a eforturilor și finanțării sale promovării soluțiilor ideologice, care nu au avut niciodată acordul tuturor statelor membre. Este cu atât mai șocant că astfel de eforturi nu au încetat nici în timpul crizei actuale, ci, dimpotrivă, s-au intensificat.

Acesta este motivul pentru care ne așteptăm ca guvernul României să adopte o poziție clară față de cerințele ideologice ale Organizației Mondiale a Sănătății și să se implice în construirea unei coaliții internaționale, care să ceară Organizației Mondiale a Sănătății să revină la obiectivele sale inițiale.

Apelăm la Organizația Mondială a Sănătății să înceteze imediat promovarea de propuneri ideologice, în special, în ceea ce privește lipsirea de viață a ființelor umane nevinovate, aflate în stadiu prenatal. Pe lângă aceasta, sperăm că organizația va reveni rapid la scopurile, ce au fost formulate chiar de la începuturile sale.

logo color
Shares
Shares